București, 9 Ianuarie 2023
Carmistin accelerează investiţiile, mizând pe producerea de hrană bio
Grupul Carmistin, unul dintre cei mai importanţi producători români de alimente, continuă strategia de investiții și dezvoltare durabilă, prin accesarea de noi finanţări. Acestea vor fi direcţionate atât către divizia dedicată creșterii animalelor, producţiei de ouă bio și agriculturii ecologice, cât și către noile proiecte destinate utilizării energiei verzi. Creditul sindicalizat, în valoare de 42 milioane euro – o extensie importantă a liniei de finanţare existente la nivelul companiei, este derulat în comun de Banca Comercială Română SA (în calitate de coordonator, aranjor principal mandatat, bookrunner, agent de documentație, garanții și plăți), CEC Bank (în calitate de aranjor principal mandatat), OTP Bank, Exim Bank, First Bank și Intesa Sanpaolo Bank (în calitate de creditori).
Sumele atrase au ca destinaţie creșterea capacității de producție, diversificarea portofoliului de produse, îmbunătăţirea continuă a calităţii acestora și dezvoltarea a două proiecte de producere a energiei electrice și termice în sistem de cogenerare pentru consumul companiilor din grup.
În ciuda contextului economic instabil de anul trecut, Carmistin a continuat politica de dezvoltare, având avantajul integrării pe verticală și acoperind toate etapele necesare producerii de alimente, de la eclozare si hrănire, pâna la procesare și distribuția cărnii. „Un astfel de nivel de integrare ne permite să controlăm costurile de producție, să sporim eficiența și să ne adaptăm la noile condiții de piață. Organizația noastră are potențialul de a ajunge un jucător major în sectorul agribusiness regional și global și este important să avem susținerea băncilor partenere, astfel încât să asigurăm competitivitatea față de concurența internațională și să implementăm politici sustenabile de dezvoltare”, a declarat Cristina Anghel, Finance Coordinator Carmistin.
Carmistin are în ADN performanța și dezvoltarea continuă, susținută de un plan investițional adaptat piețelor globale. Avem nevoie de o astfel de viziune și de acțiuni strategice pentru a crea produse agroalimentare cu valoare adăugată mare, dar și pentru a susține dezvoltarea rurală a României, cu atât mai mult cu cât o temă importantă în 2022, la nivel global, a fost combaterea insecurității alimentare prin creșterea producției durabile, lanțuri noi de aprovizionare, multilateralism și solidaritate”, a declarat Ana-Maria Samuilă, Head of Agribusiness & Food BCR.
Grupul Carmistin, poziționat în prezent între primii trei producători de carne din România, cu o cifră de afaceri de peste 1,8 miliarde RON și 2.700 angajaţi în toata ţara, preconizează crearea a încă 650 noi locuri de muncă doar în 2023.
Grupul cuprinde peste 20 companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producţia de cereale, în cadrul Carmistin fiind integraţi în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 30% reprezentând agricultura bio.
Obiectivul Carmistin este de a deveni cel mai mare producător de proteină animală din România.
București, 26 august 2024 Carmistin angajează 600 de oameni pentru inaugurarea celei mai mari […]